„The Ballad of the Sad Cafe”/ „Balada tristei cafenele” by Carson McCullers

English:

*review written as soon as I finished reading the book, but published now because I was just too lazy*

4.71* – because I’m THAT specific. It’s just that, from the 7 stories in this collection, not all of them were a full 5*. Hence the rating.

I’ve spent the first 5 days of my summer holiday (having taken the last exam on the 4th of July and now being the 9th) reading Carson McCullers’s works. First it was the weirdly beautiful novel that is „The Member of the Wedding” and now the short story collection „The Ballad of the Sad Cafe”. And, fortunatelly – because I had my fears – I wasn’t let down by the short stories. They were good (not all of them 5-stars good, but close enough) and I can’t remember the last time I enjoyed reading a short story collection as much as I did now. Because, thruth be said, I’m not a big fan of short stories. With some exceptions (F. S. Fitzgerald, Jack London and Ray Bradbury), I never read them. But I’m glad I did now.

By far my favourite was the novella „The Ballad of the Sad Cafe”. It was the longest and, because of that, the author could work her magic better. Not that the other short stories weren’t good. But, with only 10-20 pages, one cannot give enough details and, in some cases, I felt that there could be more to them.

Română:

*recenzie scrisă de îndată ce am terminat de citit cartea, dar publicată abia acum pentru că am fost pur şi simplu leneşă*
4,71* – pentru ca îmi place să fiu ATÂT de specifică. Este doar faptul că, din cele 7 povestiri din această colecţie, nu toate meritau 5*. De aici notarea.

Am petrecut primele 5 zile ale vacanţei mele de vară (având ultimul examen pe 4 iulie şi acum fiind 9 iulie) citind cărţile lui Carson McCullers. Mai întâi a fost ciudat de frumosul roman „În acea vară verde” şi acum colecţia de povestiri „Balada tristei cafenele”. Şi, din fericire – pentru că am avut reţinerile mele – nu am fost dezamăgită de povestiri. Au fost bune (nu toate de 5*, dar destul de aproape) şi nu pot să îmi amintesc ultima dată când mi-a plăcut atât de mult să citesc o colecţie de povestiri cât mi-a plăcut acum. Pentru că, să fiu sinceră acum, nu sunt un mare fan al lor. Cu câteva excepţii (F.S. Fitzgerald, Jack London si Ray Bradbury), nu le citesc niciodată. Ma bucur că am făcut-o acum.

Pe departe favorita mea a fost nuvela „Balada tristei cafenele”. A fost cea mai lungă şi, din cauza aceasta, autoarea a reuşit să-şi exercite magia mai bine. Nu că şi celelalte povestiri nu au fost bune. Dar, cu doar 10-20 de pagini, nu poţi da destule detalii şi, în unele cazuri, am simţit că puteau fi mai mult.

Cartea a fost publicată la noi la Editura Polirom.